Blogu' lu' Isuka

Waiting, the Hallways Under Her Skin Thick With Dreamchildren
by: Lyn Lifshin (1942- )



Lace grows in her eyes like
fat wedding,
she is pretty, has been baking


bisquits of linen to stuff into his mouth
all her life,


waiting for him. The hallways
under her skin are thick with dreamchildren.


Who he is hardly matters, her rooms
stay for him,


her body crying to be taken
with rings and furniture, tight behind doors


in a wave of green breath and wild rhythm,
in a bed of
lost birds and feathers,


smiling, dying.

mi-a placut foarte mult fotografia de mai jos:


Veins by ~Katarinka on deviantART

Asculta mai multe audio Muzica

evident ca youtube.... nu mai zic.

tema pentru cine citeste blogul: cauta clipul si filmul al carui soundtrack este.
intrebare: ai vazut filmul sau e o coincidenta?:))

What God Did Not Plan On
by Stan Rice

Sleep well, weep well, go to the deep well as often as possible.
Bring back the water, jostling and gleaming.
God did not plan on consciousness developing so well.
Well, tell him our pail is full and he can go to Hell.



I CALLED THE COW
by Stan Rice

I called the Cow
and she came to me,
black and brown, she bowed
her smooth blunt head, and said,
“I am one of the dead,
who come and go like flowers,
who rarely speak your tongue,
and so you think us dumb
beasts, but we are not so,
we are trapped between death and life,
unable to want, or choose,
I have no dread, I have no name,
all my faces are the same
black or brown, with blaze,
I eat, I drink, I stand
in the shade of the one shade tree
and try, like flames, to think.”


*unul din poetii mei preferati

Don Juan
by: D. H. Lawrence (1885-1930)



It is Isis the mystery
Must be in love with me.

Here this round ball of earth
Where all the mountains sit
Solemn in groups,
And the bright rivers flit
Round them for girth.

Here the trees and troops
Darken the shining grass,
And many people pass
Plundered from heaven,
Many bright people pass,
Plunder from heaven.

What of the mistresses
What the beloved seven?
--They were but witnesses,
I was just driven.

Where is there peace for me?
Isis the mystery
Must be in love with me.



(un nou proiect)

Se scriu prea multe despre comunism, a marcat prea multe persoane. Şi a fost şi bine, spun unii, au avut cu ce, chiar dacă nu şi de unde.

M-am născut la aproape un an după revoluţie, un an în care nu s-au schimbat multe. Ce să se schimbe? A crescut inflaţia probabil, sau... nu am de unde să ştiu asta, atunci cu atât mai puţin. Epoca mea de aur... când eram copil. Şi în general toate copilăriile sunt la fel, indiferent de regimul politic.

Am avut şi tenişi chinezeşti, şi haine tricotate de mama, şi mai ales ciorapii groşi, la 4 andrele, făcuţi de bunica, numiţi de noi, regional, "târlici". Era sărăcie? Nu ştiu. Sau poate că doar se păstraseră tradiţiile acestea austere şi oarecum de conservare a artei de a împleti. Îm amintesc... căciula moştenită de la mama, purtată în schimburi de ea şi unchiul, cizmele roşii de cauciuc, sania făcută de bunicul, care a împlinit iarna asta 40 de ani, şi bebeluşul familiei, Adiţă, care trăieşte şi azi şi bucură alt copil, pe frate-meu. Primeam ciocolată Kinder, probabil ceva nou, şi m-am învăţat singură să păstrez câte o bucată pentru a doua zi. Îmi amintesc batoanele acelea Kiss, cu spumă de căpşune şi de banane şi pufuleţii în ciocolată. Mi s-au transmis multe obiceiuri ciudate culinare, cum ar fi păinea cu margarină şi cu sare sau magiunul cu mămăligă rece, "linchitul" smântânii de pe laptele acru.

Şi aveam şi energie, multă, pe care o consumam la joacă. Eram o gaşcă de copii de toate vârstele şi până şi cei care erau la liceu se jucau cu cei mai mici vaţi ascunselea, baba oarba, omul negru, sticluţa cu otravă, capra, lapte gros, flori, fete sau băieţi, telefonul fără fir, şotronul, elasticul, coarda... doamne, sunt atâtea. Şi iarna era iarnă, cu gheţuş şi pârtie, cazemate şi oameni imenşi de zăpadă la care munceam o zi lumină. Ne dădeam pe gheaţă şi fără sanie şi fără ciolofan, ne udam până la piele şi nu răceam. Iar dacă se întâmpla să răcesc, mama era la capul meu cu sarea caldă de pus pe piept, cartoful ras cu spirt de pus la gâlci, seu de oaie încins, sirop de patlagină sau din zahăr cu sfeclă, varză şi pâine cu vin pentru cucuie.

Zâmbesc. Vreau să zâmbesc, dar tot mă simt tristă, îmi pare rău că acum nu mai văd copii în faţa blocului, că stau pe mess în loc să se joace, că omoară oameni virtuali în loc să socializeze cu cei reali. Mă depăşeşte imoprtanţa asta acordată calculatorului şi televizorului. Mă depăşesc fetele care la 12 ani au prieteni cu maşină şi se plimbă acolo unde eu nici nu visez să ajung. Nu, nu mi-aş da pantalonii rupţi în fund pa gheaţă pe o maşină... nu.